Proiectare și consultanță în instalarea sistemelor de irigare
Credeți sau nu, apa este cheia tuturora! Grădina va fi minunată, grădina de legume roditoare prin udare. Dacă nu este ploaie destulă aveți grijă de umiditate.
Apa nu este doar un element indispensabil în dezvoltarea plantelor, dar folosit cu dibăcie poate transforma grădina, curtea, grădina de zarzavaturi mai frumoasă, mai prietenoasă. Natural că există plante care îndrăgesc soarele puternic și continuu, sau chiar seceta, altele preferă solul mai umed, locurile umbroase.
În amenajarea acestor habitate vă sunt de ajutor peisagiștii, inginerii în horticultură, precum și în păstrarea umidității solului și a aerului, și vă pot da sfaturi în eficientizarea distribuției apei.
Gospodarul care își respectă plantele și în general natura ia în considerare interdependența dintre posibilitatea de irigare și proiectarea grădinii: în loc să facă risipă de apă și să o folosească în mod abuziv este atent cum ar putea într-un mod cât mai natural să păstreze umiditatea solului prin umbrire, iar prin crearea locului ferit de vânt protejează solul de uscare rapidă. Specificarea locului pentru plantele înconjurătoare, pomi, arbuști, stânci, mulcirea, pregătirea stratului de izolare – într-un cuvânt design-ul grădinii – este specializarea noastră, contactați-ne cu încredere!
În unele situații este nevoie să ajutăm natura pentru ca plantele să se poată dezvolta mai bine, să avem o grădină mai frumoasă. În funcție de relief, felul solului, vegetație, climă, orientare a terenului, etc. inginerii noștri vă proiectează și instalează cel mai eficient sistem de irigare, pentru a vă transforma grădina, terenul cât mai frumos și roditor într-un mod cât mai eficient și economic.
AVEȚI ÎNTREBĂRI? AȚI CERE SFAT, OFERTĂ? CONTACTAȚI-NE ACUM!
Cere ofertă de preț